Alina Deak
Vietnam - Povestea destinației
Alina Deak ne invită în Vietnam printr-o confesiune delicată despre prejudecăți, vulnerabilitate și redescoperire.
Să vă spun? Să nu vă spun?
Pentru că este DESTINAȚIA Free Spirit Travel, săptămâna asta îl am alături de mine pe colegul meu Alexandru, care a scris „Idei de drum” și „Locuri de stat”, nu doar pentru că a fost în Vietnam, ci și pentru că vorbește despre Vietnam zilnic. De-a lungul timpului, am citit minunatele lui texte despre călătorii, cu mare plăcere, pe contul lui de social media, și îți spun sigur că vei înțelege de ce îl numim „scriitorul nostru”. Alexandru, dacă n-ar fi consultant de turism atât de bun, ar fi, cu siguranță, un jurnalist de călătorii excepțional. Sunt convinsă că o să-mi dai dreptate după ce citești textele lui.
Dar povestea de astăzi rămâne la mine și tare mult mi-aș fi dorit să scriu vreo zece pagini despre gastronomie, dar nimeni pe lumea asta nu o poate face mai bine ca Oana. Pe locul doi, aș scrie despre Viet Thanh Nguyen și cartea lui „Simpatizantul”, dar ce blasfemie ar fi când o am aici pe Liv, care l-a intervievat pe autor și sigur a pregătit ceva mișto.
Nu-mi rămâne decât să povestesc despre oameni, despre o relație de care îmi e rușine, despre judecată și superficialitate, dar și despre vulnerabilitate și conștientizare.
„Mie nu-mi plac vietnamezii” (o concluzie de care îmi e rușine)
Am ajuns prima dată în Vietnam în 2012, iar după două săptămâni de vizitat țara am conchis: mie nu îmi plac vietnamezii. Aveam și argumente: sunt reci, insistenți, ofticoși și nici nu zâmbesc. Hmm, câtă judecată gratuită văd acum în aceste cuvinte. Câtă lipsă de profunzime și egocentrism turistic era în mine.
Am inventat acum termenul ăsta și se pare că are sens: avem impresia că țara pe care o vizităm și localnicii sunt acolo doar pentru noi, să ne zâmbească, să ne servească, să ne satisfacă, de parcă ei n-ar avea trecut, traume, caracter, istorie… ci doar prezentul nostru.
Am vizitat atunci Vietnamul ca să văd:
- nebunia din Hanoi
- liniștea de la Templul Literaturii
- moștenirea franceză din orașul vechi din Hanoi și pe cea chineză din Hoi An
- frumusețea peisajelor de pe râul Ninh Binh
- milioanele de scutere și viața care pulsează
- să văd multe, să le bifez pe toate, să mă minunez că este diferit.
Nu am vizitat ca să simt, nu m-am uitat în ochii oamenilor care nu zâmbeau, nu m-am întrebat nicio clipă ce dramă poartă cu ei, nu i-am asociat niciodată cu istoria recentă legată de război, pur și simplu m-am dus să văd. Este foarte curios cum nici oamenii, nici locurile nu se deschid când tu te duci doar să vezi, nu să înțelegi, nu să înveți.
2015 - primul pas spre înțelepciune
O altă călătorie în Vietnam, eu ceva mai coaptă, iar Vietnamul încă mai puțin turistic. Am vizitat zona Sapa, nordul Vietnamului, comunitățile mici ale triburilor etnice, dar și oamenii de la munte, mult mai puțin obișnuiți cu turiștii. Și… Doamne, ce National Geographic a fost totul, adică imagini de genul văzute la televizor sau în paginile revistelor de travel. Nu imagini frumoase, ci imagini interesante, dintr-o altă lume. O zi în zona Sapa a fost cât un an de călătorii.
În acea zi, două momente mi-au schimbat ușor percepția despre vietnamezi:
- târgul local la care am participat și la care am avut timp să mă uit la oameni, în ochii lor
- o nuntă locală la care am fost invitați ad-hoc.
Și totuși, încă simțeam că nu înțeleg chipul lor aspru.
2018 - anul Julie și începutul vindecării
Pregăteam o călătorie pentru un grup mic și select în Vietnam – Laos – Cambodgia. Partenerul internațional cu care colaborasem pe astfel de proiecte în Asia de Sud-Est, nu înțelegea că vrem ceva special, că avem nevoie de atenție la detalii și că îmi doresc să intru un pic în profunzimea destinației. Simțeam că nu mergem în direcția bună.
Am luat hotărârea că nu pot continua și am început să fac research, să caut un partener care să fie și organizat, dar și dispus să facă tailor-made adevărat și să fie aproape de comunitățile locale pentru diverse experiențe autentice.
Atunci am descoperit-o pe Julie, care între timp mi-a devenit partener, dar și prieten. Ea a adus emoție și chip unui popor pe care nu eram pregătită să-l văd. Ghizii companiei pentru care Julie lucrează au completat tabloul, oamenii din echipa ei dedicați și atenți au reconfirmat ceea ce ea transmitea, șoferii cu care turiștii și noi am interacționat de-a lungul celor câteva zeci de programe pe care le-a organizat împreună, toți m-au determinat să mă reîntorc la experiențele trecute și să-mi pun întrebări despre judecățile mele.
Profesional vorbind, Julie este un om organizat, super-recunoscător, extrem de atent atât la nevoile noastre ca organizație, cât și la nevoile clienților. De-a lungul anilor, am avut multe întâlniri cu Julie și, deși niciodată nu am intrat în subiecte sensibile pentru vietnamezi, ea și-a deschis sufletul încet prin recunoștință și optimism
De multe ori, după câte un meeting cu Julie, stau câteva momente și mă uit la mine, la mine în interior și la mine în trecut și mă văd spunând nonșalant: mie nu îmi plac vietnamezii. Acum știu că nu despre ei era vorba, ci despre mine. Despre răbdare. Despre înțelegere. Despre privirea adâncă a oamenilor. Despre perioadele în care am călătorit ca să văd, nu ca să simt. Dar doar așa am ajuns să văd și apoi să simt.
PS: Trebuie să citiți poveștile lui Alex pentru că el, spre deosebire de mine, a avut o maturizare mai timpurie și călătoria lui în Vietnam a fost într-o perioadă în care deja învățase că o călătorie este mai mult decât ceea ce vezi. Iar Julie rămâne figura Vietnamului și a unui popor despre care eu am ajuns să pot spune acum: cât de încercați, dar câtă forță au să meargă mai departe cu un fel de determinare și o dinamică extraordinară. Dacă ești curios să vezi cifre, imagini și dezvoltarea Vietnamului în ultimii cinci ani, o simplă căutare pe Google o să-ți confirme asta.
Acest articol a făcut parte din seria editorială „Go Far. Come Closer”, publicată zilnic între 22 septembrie și 31 decembrie 2025. Timp de 101 zile, am scris zi de zi despre 14 destinații, explorate prin povești, itinerarii, artă, gastronomie, cărți și reflecții: Thailanda · Islanda · Japonia · Coreea de Sud · Egipt · New York · Madeira · Peru · China · Veni Vidi Vini · Republica Dominicană · Bali · Argentina · Vietnam.
Seria a fost gândită ca un jurnal de călătorie extins, în care fiecare săptămână a devenit un dosar în sine. Textele au fost semnate de cinci voci diferite (Alina Deak, Diana Cosmin, Oana Vasiliu, Liv Tane și Andreea Ionescu), la care s-au adăugat, în anumite ediții, invitați speciali, toți uniți de același fir: „atunci când pleci departe, te întorci mai aproape de ceea ce contează”.
Resurse de la Free Spirit Travel
Dacă ești pregătit să descoperi mai multe, aruncă un ochi peste itinerariile pe care le-am pregătit în Vietnam.
Poate te inspiră pentru următoarea ta călătorie.
Despre autoare
Alina Deak este călător pasionat, a vizitat peste 70 de țări, încercând pe cât posibil să nu bifeze, ci să le surprindă emoția, căldura și profunzimea. Are norocul ca în viața profesională să-și cultive pasiune, fiind unul din cei doi fondatori ai agenției de turism Free Spirit Travel. A cochetat mereu cu împărtășitul emoțiilor din călătorii prin scris, având formație de jurnalist, dar nu s-a putut desprinde până acum din mrejele antreprenoriatului. Acum a venit momentul să transmită mai departe o parte din emoțiile din cei peste 25 de ani de călătorii, de la Asia de Sud Est cu rucsacul în spate, la New York la înălțime, la hoteluri boutique din Argentina sau croaziere care o duc la Cercul Polar, provocându-te să descoperi și tu emoțiile fiecărui loc pe care urmează să îl vizitezi.
Vietnam, capitol cu capitol
Articolele din Dosarul Vietnam spun povestea destinației prin experiențe trăite, idei de drum și repere culturale.
Abonează-te la newsletter
Este pentru cei care-și construiesc vacanțele, nu le iau de pe raft. Un email sâmbăta dimineața. Patru rubrici lunare, scrise de Alina Deak, Alexandru Voinescu și consultanții Free Spirit Travel. Fără oferte, fără zgomot, fără emailuri care să îți umple inboxul.