Diana Cosmin

Argentina - Meniu cultural de fine traveling

102dde89-5814-4460-9def-0a00530eeac4_1365x1365_result

Diana Cosmin descrie Argentina prin felul ei tandru de a privi lumea: o reflecție despre legătura intimă pe care o poți avea cu o cultură înainte să o întâlnești cu adevărat.

Argentina încă mă așteaptă

a36d0b8a-fee3-40e1-97f4-342f0f3214a5_1456x816_result
Strada El Caminito, Buenos Aires
(Sursă foto: www.traverse-blog.com)

Argentina este o țară căreia eu una îi datorez foarte mult, dar în primul rând o vizită ca să-mi plătesc toate datoriile față de ea.

Unul dintre primele momente în care mi-a fost clar că voi face în viața asta CEVA, nu știu ce, cu limba spaniolă, a fost când am urmărit primele telenovele argentiniene la televizor. Da, Mexicul era minunat, „Televisa presenta…”, însă nimic nu se compară, pentru mine, cu accentul dulce al argentinienilor și cu pronunția lor atipică. Primul meu profesor de spaniolă s-a căznit teribil să mă scape de particula „vos”, înlocuitorul lui „tú” la argentinieni, fenomen numit „voseo”.

Până în prezent, însă, accentul argentinian rămâne favoritul meu și încă am momente în care, citind ceva în limba spaniolă, îmi place să joc un mic joculeț: îmi imaginez cum aș citi acea propoziție în variantă argentiniană, ca să văd dacă încă mai știu regulile dialectului lor.

Pentru mine, o călătorie în Argentina are nevoie de la fel de mult timp ca una în Japonia. Știu, poate fi un sacrilegiu pentru mulți, dar de asta am evitat mereu o vizită scurtă și m-am păstrat pentru ACEA vizită, din simplul motiv că mi se pare un alt univers. Simt că sunt atât de multe de aprofundat, de la serile de Milonga din Buenos Aires până la ritualul infuziilor de mate – pe care am refuzat să-l experimentez în București, în scurta perioadă în care a fost o modă cu el, mă păstrez pentru patria lui de baștină – și la arhitectura și natura pe care am impresia că le-am navigat deja, fără să fi fost vreodată acolo. Dacă mai spun și că „Don’t Cry For me, Argentina” este una dintre primele melodii de musical de care m-am îndrăgostit vreodată, va părea că am o mică obsesie, ceea ce nu e departe de adevăr.

Ca un ultim regret: am ratat și noua montare a musicalului „Evita” de la Londra, cu Rachel Zegler în rolul principal, unde „Don’t Cry For me, Argentina” era cântată la balconul teatrului London Palladium, către trecătorii aflați pe stradă. A rulat doar 12 săptămâni și s-a dus.

Adevărata Argentina, însă, încă mă așteaptă!

3 artiști contemporani argentinieni

MARTA MINUJIN

27c53440-4697-4f52-8a5f-0b6dc045153c_1456x816_result
„Parthenon-ul cărților” - Marta Minujin
(Sursă foto: theguardian.com)

Specialitatea ei o reprezintă instalațiile spectaculoase și interactive, una dintre cele mai cunoscute fiind PARTHENON-UL CĂRȚILOR, prin care a recreat forma celebrului Parthenon folosind cărți care au fost cenzurate sau interzise de-a lungul timpului.

EDUARDO NAVARRO

Pornind de la felul în care ne folosim simțurile, Navarro realizează instalații care provoacă atât văzul cât și auzul, mizând câteodată pe ideea ofertantă de operă de artă gândită de cineva din altă lume.

62c63ef0-8ab0-41b8-b594-c9d2605b8851_1456x816_result
„În colaborare cu soarele” - Eduardo Navarro
(Sursă foto: www.navarroeduardo.art)

ROMINA RESSIA

595522c2-81fc-40ed-9f3d-e552d04eabe2_613x816_result
„Portret cu Big Gulp” - Romina Ressia
(Sursă foto: www.instagram.com)

Fotografă contemporană, specializată în portrete, Romina Ressia surprinde prin detaliile clasice adăugate ipostazelor moderne, făcându-și personajele să pară călători aterizați din secolul XVIII în prezent.

Acest articol a făcut parte din seria editorială „Go Far. Come Closer”, publicată zilnic între 22 septembrie și 31 decembrie 2025. Timp de 101 zile, am scris zi de zi despre 14 destinații, explorate prin povești, itinerarii, artă, gastronomie, cărți și reflecții: Thailanda · Islanda · Japonia · Coreea de Sud · Egipt · New York · Madeira · Peru · China · Veni Vidi Vini · Republica Dominicană · Bali · Argentina · Vietnam.

Seria a fost gândită ca un jurnal de călătorie extins, în care fiecare săptămână a devenit un dosar în sine. Textele au fost semnate de cinci voci diferite (Alina Deak, Diana Cosmin, Oana Vasiliu, Liv Tane și Andreea Ionescu), la care s-au adăugat, în anumite ediții, invitați speciali, toți uniți de același fir: „atunci când pleci departe, te întorci mai aproape de ceea ce contează”.

Resurse de la Free Spirit Travel

Dacă ești pregătit să descoperi mai multe, aruncă un ochi peste itinerariile pe care le-am pregătit în Argentina.
Poate te inspiră pentru următoarea ta călătorie.

Despre autoare

Diana Cosmin este jurnalist de lifestyle cu peste 20 de ani de experiență în presa scrisă, specializată pe cultură, artă și tot ce e „fine”. Nu întâmplător scrie pe platforma personală Fine Society, un spațiu al poveștilor „despre tot ce-i fin și fain”. Împărtășește constant, pe conturile de social media, tot ce e bun și frumos în spațiul cultural românesc și internațional, iar recomandările ei din zona artistică sunt un reper pentru orice consumator de cultură.

Argentina, capitol cu capitol

Articolele din Dosarul Argentina spun povestea destinației prin experiențe trăite, idei de drum și repere culturale.

Povestea destinației – Argentina

noiembrie 24, 2025

Povestea destinației – Argentina

Povestea Argentinei, scrisă din experiențe trăite de Alina Deak.

previous arrow
next arrow

Abonează-te la newsletter

Este pentru cei care-și construiesc vacanțele, nu le iau de pe raft. Un email sâmbăta dimineața. Patru rubrici lunare, scrise de Alina Deak, Alexandru Voinescu și consultanții Free Spirit Travel. Fără oferte, fără zgomot, fără emailuri care să îți umple inboxul.


Chat