Mădălina Șandor

Itinerariul lunii iunie: China

Madalina

Mădălina Șandor ne propune 10 zile prin China, din Beijing până în Hong Kong, cu o oprire obligatorie pentru Armata de Teracotă.

De ce China?

01. China
Așa cum spunea Doina în prima ediție a rubricii „Itinerariul lunii”, alegem de fiecare dată o călătorie care spune ceva despre felul în care gândim noi la Free Spirit Travel. În cazul Chinei, totul a pornit de la o cerere foarte clară, venită din partea unui client care știa exact ce își dorea să vadă: Armata de Teracotă. Atât. Restul urma să construim noi.

Îl chema Bogdan, lucra în construcții și mi-a scris încă din primul email că obsesia asta îl însoțea din 2018, după un documentar văzut într-o seară. Pandemia i-a amânat planul. Apoi au venit munca și viața, în ritmul lor. Când a ajuns la noi, în toamna lui 2024, gândul era același: China, Xi’an și, obligatoriu, cei 8.000 de soldați de lut.

Am început cum încep aproape mereu: întrebând cât timp are la dispoziție și ce altceva îl mai atrage. Mi-a spus că 10 zile ar fi ideale și că, dacă tot ajunge în China, nu vrea să se întoarcă acasă cu senzația că a ratat ceva esențial. Evident, Xi’an trebuia să stea în centru, și pe hartă, și emoțional. Bogdan a plecat în aprilie. S-a întors cu sute de fotografii și cu un singur mesaj: „Mădă, îmi pare rău că am așteptat atât.”

Itinerariul pe care îl propun astăzi pornește din această poveste, din dorința foarte clară a unui client și s-a rafinat apoi cu fiecare călător care l-a parcurs.

Descoperă China, pas cu pas

10 nopți | Beijing – Xi’an – Hong Kong

02. China

☑️ După un zbor lung, de aproximativ 13–15 ore, Beijingul este primul contact cu China. Începi cu obiectivele mari, cele pentru care te-ai pregătit dinaintea plecării, dar orașul îți arată destul de repede și lucruri la care nu te așteptai neapărat: linii de metrou impecabile, bulevarde uriașe, clădiri de sticlă și un ritm urban surprinzător de fluid. Orașul Interzis, ridicat în 1406 și locuit de 24 de împărați timp de cinci secole, este locul în care îți dai seama, fizic, la ce scară a gândit imperiul chinez. Despre Marele Zid, nu pot să spun decât că merită tot ce ai auzit despre el. Iar seara, hutongurile din jurul lacului Houhai îți relevă o altă imagine a Chinei: alei înguste, curți interioare, restaurante mici și o viață de cartier care încă rezistă în mijlocul unui oraș de 22 de milioane.

☑️ După 3 zile pline în Beijing, iei trenul de mare viteză spre Xi’an. Fostul Chang’an a fost capitala Chinei sub 13 dinastii imperiale și capătul estic al Drumului Mătăsii, iar această putere se simte în aer. Armata de teracotă, descoperită în 1974 de niște fermieri care săpau un puț, e motivul pentru care a venit Bogdan și, după câteva ore petrecute în fața miilor de soldați de lut cu privirea spre est, a înțeles că drumul, efortul și așteptarea meritaseră din plin. Probabil că știi, dar nu strică să repet: expresiile, coafurile, armurile și chiar talpa încălțămintei sunt UNICE la fiecare figură. Repet: UNICE.

☑️Finalul? Hong Kong și o atmosferă diferită. După Beijing și Xi’an, intri într-un oraș mai rapid, mai dens și mult mai vertical. Victoria Peak, străzile aglomerate, templele ascunse printre clădiri și zonele de coastă fac totul să fie foarte viu. Nu închizi călătoria într-un loc liniștit, ci într-unul care îți mai dă încă o dată senzația că ai ajuns într-o lume diferită.

Ce să da

03. China

✅ Mânâncă rață Peking în Beijing. Caută unul dintre localurile clasice care încă fac rața pe vatră. Dar atenție: trebuie să rezervi din timp.

✅ Păstrează o zi întreagă pentru Marele Zid. Drumul, urcarea și timpul petrecut acolo fac parte din experiență; nu o grăbi.

✅ Ia trenul de mare viteză între Beijing și Xi’an, nu avionul. Circulă cu 300 km/h, e rapid, confortabil și cu peisaje care fac cele cinci ore să treacă repede.

✅ La Armata de Teracotă, parcurge gropile în ordine inversă: începe cu Groapa 3, continuă cu Groapa 2 (unde vezi soldații față în față, la câțiva metri distanță) și termină cu Groapa 1, cea mai impresionantă. Impactul e cu totul altul față de varianta clasică.

✅ Rezervă cel puțin o seară pentru zidurile orașului Xi’an. Închiriază o bicicletă la oricare dintre porți și pedalează cei 14 km de perimetru.

✅ Mergi la Victoria Peak spre seară. Panorama cu luminile orașului e cu adevărat impresionantă.

Folosește metroul în Hong Kong. E unul dintre cele mai bune sisteme de transport din lume și cel mai bun mod de a înțelege cum funcționează orașul.

Ce să nu

❌ Nu uita că ești în Asia, nu uita că ești în China, nimic nu funcționează, nici nemțește, nici ca la japonezi. Este o societate care s-a dezvoltat mai rapid decât ritmul oamenilor săi.

❌ Nu lăsa pașaportul la hotel. În China, cetățenii străini sunt obligați prin lege să aibă pașaportul asupra lor în orice moment. Poartă-l cu tine; nu o copie, originalul.

❌ Nu pleca cu așteptarea că va fi liniște și ordine. China e aglomerată, zgomotoasă și haotică în zonele turistice, mai ales la obiectivele mari. Toate vin cu mulțimi: Armata de Teracotă, Marele Zid, Orașul Interzis.

❌ Nu pleca cu telefonul nepregătit. Google, WhatsApp, Instagram și YouTube sunt blocate în China continentală. Instalează un VPN înainte de plecare.

❌ Nu subestima distanțele. Totul este mult mai mare decât pare; chiar și drumurile care par scurte pe hartă pot dura surprinzător de mult.

04. China

PS 1: Dacă China te-a prins, răsfoiește dosarul ei din arhiva Go Far. Come Closer. Găsești acolo povești trăite pe bune, idei de drum, locuri de stat, gusturi locale, dar și recomandări culturale care completează foarte bine felul în care poți privi această țară.

Tariful orientativ pentru acest traseu este de 2.655 euro de persoană. Dar fiecare itinerariu pe care îl construim pornește de altundeva. Pentru Bogdan a fost Armata de Teracotă; pentru tine, poate fi un restaurant din Hong Kong, Marele Zid Chinezesc sau o noapte pe Yangtze. Dacă ai o dorință, o pasiune sau un gând fix legat de China, scrie-ne și construim împreună de acolo.

🇨🇳 Din Beijing, cu Miruna

05. China

În perioada următoare, contul Free Spirit Travel va fi preluat de Miruna, ghida noastră în Beijing, care ne va arăta China din interior: orașe, ritm, obiceiuri, detalii practice și mici lucruri care ajung rar într-un ghid tipărit. Poate fi un început bun dacă te gândești la o călătorie în China și vrei să înțelegi mai bine locul înainte să faci o rezervare.

Până pe 19 iunie

Editorialul Alinei despre Swimathon și proiectul „Un Sat, Un Copil” a atras deja Valuri de Bine. Campania continuă până pe 19 iunie: pentru o donație dedicată educației copiilor, Alina Deak oferă o sesiune gratuită de consultanță pentru planificarea unei călătorii în Japonia, Thailanda, Vietnam, Islanda sau Peru.

Acest articol face parte din Go Far. Come Closer, revista digitală de travel și cultură semnată de Free Spirit Travel. În fiecare sâmbătă publicăm articole despre felul în care alegem să călătorim, informații turistice relevante, destinații care merită planificate din timp și itinerarii construite cu grijă. Dacă vrei, le poți primi și direct în inbox, prin newsletter.

Din când în când, completăm revista și cu dosare de destinație. Go Far. Come Closer rămâne un spațiu al experiențelor trăite pe drum și al documentării serioase. Pentru că, de multe ori, călătoriile care te duc departe sunt cele care te aduc mai aproape de ceea ce contează.

Despre autoare

Mădălina Șandor este vocea curiozității din echipa Free Spirit Travel și omul care privește fiecare destinație cu ochi proaspeți. Lucrează în zona de Innovation & Product Strategy și transformă planuri simple de călătorie într-o experiență atent gândită. Programele dedicate Vietnamului, Islandei, Filipinelor sau Chinei poartă deja amprenta ei. Îi place să înțeleagă oamenii și poveștile lor, iar asta se simte în fiecare itinerariu pe care îl construiește.

Ultimele articole Go Far. Come Closer

Povești de drum, itinerarii, informații utile, dosare de destinație și reflecții despre felul în care înțelegem mai bine lumea prin călătorie.

Itinerariul lunii iulie: Perugia

iunie 27, 2026

Itinerariul lunii iulie: Perugia

Corina Dina ne propune 4 zile prin Umbria, din Perugia până în Gubbio și Assisi, cu o oprire obligatorie la fântâna etruscă.

Abonează-te la newsletter

Este pentru cei care-și construiesc vacanțele, nu le iau de pe raft. Un email sâmbăta dimineața. Patru rubrici lunare, scrise de Alina Deak, Alexandru Voinescu și consultanții Free Spirit Travel. Fără oferte, fără zgomot, fără emailuri care să îți umple inboxul.


Chat