Oana Vasiliu
Gustul locului - Uzbekistan (ziua 8/101)
Astăzi, Oana Vasiliu ne poartă prin gustul Uzbekistanului, printre pâine, plov, ceai și poveștile care se adună în jurul mesei.
Gustul Uzbekistanului începe cu pâinea
Uzbekistanul are o vorbă populară care zice „Non bor – jon bo”, adică, în traducere liberă, acolo unde există pâine, este și viață. De când a început să mă pasioneze istoria gastronomiei și să-mi îndrept atenția în special către pâine, am descoperit că Uzbekistanul este o destinație în care pâinea are foarte multe de spus.
Aici, pâinea (non) stă în centrul mesei, se coace lipită direct de pereții unui tandyr încins și diferă de la o regiune la alta. Pâinea se duce în dar atunci când mergi în vizită, iar biroul de turism al țării o descrie drept simbol al bunăstării și al binelui. În practica tradițională, este ruptă cu mâna și împărțită.
În brutăriile uzbece, aluatul rotund este modelat astfel încât să rămână mai gros pe margini și mai subțire în centru, apoi este lipit de peretele cuptorului de lut. Tandyrul era cândva prezent în aproape fiecare gospodărie, iar construcția sa diferă regional, în unele locuri fiind cuptoare verticale (mai ales în zonele Samarkand, Bukhara și Kashkadarya), iar în altele cuptoare orizontale (Tașkent și Valea Fergana).
Alina Deak a filmat într-o piață din Uzbekistan cum arată tandyrul și pâinile coapte direct pe pereții lui.
În Samarkand, pâinea are propria legendă. Se spune că un emir din Bukhara, atât de încântat de pâinea din Samarkand încât o aducea constant la curtea sa, a decis într-o zi că ar fi mai simplu să o producă acasă. A adus făina din Samarkand. Gustul nu era același. A adus apa. Tot nu. A adus lutul pentru tandyr și, în cele din urmă, chiar un brutar din Samarkand. Chiar și așa, pâinea nu era aceeași, așadar emirul s-a întors la aducerea pâinii din orașul de origine.
De reținut este și că fiecare zonă din țară are propria rețetă de pâine, ca „patyr”, „shirmoi-non”, „katlama”, fiecare cu propriul raport dintre aluat, grăsime, textură și metodă de coacere.
Dar să trecem mai departe. Uzbekistanul este mult mai mult decât pâine, căci o destinație aflată pe Drumul Mătăsii aduce o abundență de povești, istorii, condimente și bucate.
După pâine, masa se umple
De la pâine ajungem inevitabil la palov sau plov, altfel spus, pilaf, preparatul care apare cel mai des atunci când vorbim despre Uzbekistan, format din orez, carne, morcov, ceapă, condimente și variații care se schimbă de la o regiune la alta. Plovul se gătește pentru mesele obișnuite, dar și pentru nunți, sărbători sau alte ceremonii în memoria celor care au murit. Documentele UNESCO arată că diferite tipuri de plov însoțesc momente importante ale vieții, de la nașterea unui copil și logodnă până la nuntă și ritualuri funerare.
În jurul acestei axe apar și samsa coaptă tot în tandyr, manti umplute cu carne sau legume, lagman cu tăiței, shashlik, naryn, shurpa și multe alte preparate care fac bucătăria uzbecă mult mai diversă decât imaginea unui singur ceaun de orez.
Licorile locului
Deși ceaiul verde este foarte răspândit, atrag atenția asupra shirchoy, un ceai cu lapte, sare și condimente, legat de vechile tradiții nomade și consumat mai ales în sezonul rece sau la anumite reuniuni de familie.
De asemenea, Uzbekistanul are vin, iar regiunea Samarkand are o istorie viticolă proprie. Una dintre experiențele gastronomice posibile astăzi este o degustare la M.A. Khovrenko Wine Museum and Tasting Room, loc amenajat într-o clădire de sfârșit de secol al XIX-lea asociată cu negustorul Filatov, fondatorul distileriei deschise în 1868.
Altfel de experiențe

Suntem în Asia Centrală, așadar, bazarul și piața sunt sufletul comunităților.
În Tashkent, Chorsu Bazaar funcționează aproape ca o introducere în vocabularul bucătăriei locale cu fructe uscate, nuci, semințe de caisă sărate, halva, navat, pashmak, mirodenii, produse lactate fermentate și, câțiva pași mai încolo, plov, samsa, manti, naryn și shashlik gata de mâncat.
În Samarkand, aș merge dimineața în Siyob Bazaar pentru pâine, mai ales că sunt suficiente brutării în care se poate observa și procesul.
Musai plov la prânz pentru că multe oshkhona (bucătării tradiționale deschise pentru oaspeți) îl gătesc dimineața, iar cazanele se golesc în primele ore ale după-amiezii. Nu o spunem doar noi, ci inclusiv ghidurile locale actualizate pentru 2026 recomandă ora prânzului pentru plov proaspăt.
Pentru că nu aș vrea ca toată experiența Uzbekistanului să rămână între pâine și orez, aș adăuga degustarea de vin din Samarkand, menționată deja mai sus, și, dacă traseul ajunge în Khorezm, pepenele uscat. Ibn Battuta scria încă din secolul al XIV-lea despre pepenii din Khorezm și despre obiceiul de a-i usca, iar produsul există în continuare.
Restaurante & chefi de urmărit
În Tașkent, pentru prima întâlnire cu plovul aș merge la Besh Qozon pentru spectacolul unor cazane uriașe în care se pregătesc cantități impresionante de plov chiar sub ochii clienților.
Pentru o interpretare ceva mai contemporană a bucătăriei locale, Afsona Tashkent City păstrează în meniu plov, manti, shurpa și samsa, dar într-un restaurant mai atent construit pentru o cină propriu-zisă.
În Samarkand, aș păstra o masă strict pentru plov la Joni Osh, ideal în jurul prânzului, când locul este în plină activitate.
Unul dintre numele importante ale noii gastronomii uzbece este Chef Bahriddin Chustiy, considerat unul dintre cei mai cunoscuți chefi contemporani ai țării. La Aksu, unul dintre cele patru restaurante ale sale, lucrează cu produse și tehnici tradiționale, inclusiv tandyr-ul, dar încearcă să le ducă într-o zonă mai apropiată de gastronomia contemporană și de fine dining
Produse locale
Pentru cadouri gurmande, Uzbekistanul oferă o selecție delicioasă de fructe uscate ca stafide, caise, nuci, semințe de caisă, dar și pepenele uscat din Khorezm despre care aminteam mai devreme. La Chorsu apar și navat, zahărul cristalizat servit frecvent lângă ceai, halva în mai multe variante și pashmak, acel dulce format din fire foarte fine de zahăr și făină.
Recomandăm și mirodenii pentru plov, în special zira, și orez devzira din Valea Fergana, unul dintre soiurile asociate cu plovul regional.
Pentru cei care își coc propria pâine și acasă, recomandăm chekich, ștampila cu care se înțeapă și se decorează centrul pâinii înainte de a intra în tandyr.
As seen on TV
În 2025, Discovering the World’s Table a dedicat un episod Uzbekistanului, cu food writer-ul Nick Kwek într-o călătorie prin gastronomia țării. Printre poveștile urmărite sunt brutarii din Samarkand, varietățile locale de pepene și felul în care istoria Drumului Mătăsii continuă să apară în mâncare.
Unde mâncăm uzbek în România?
În București nu există un restaurant dedicat exclusiv bucătăriei uzbece, însă cea mai apropiată variantă pe care am identificat-o este Asia Kebap, în zona Pallady, care are o secțiune separată de bucătărie central-asiatică, cu focus pe preparate din Uzbekistan și Turkmenistan, unde în meniu apar samsa, manti la abur și un pilaf cu vită, morcov, ceapă și condimente.
Să ne recitim cu bine
și cu gust!
Acest articol face parte din Sezonul 2 al seriei editoriale „Go Far. Come Closer”, publicată zilnic între 22 septembrie și 31 decembrie 2026. Timp de 101 zile, vom scrie zi de zi despre 13 destinații, explorate prin povești, itinerarii, obiective, gastronomie, cărți și reflecții: Uzbekistan · Taiwan · Maroc · Malaezia · Creta · Mauritius · Istanbul · Boston · Țările Baltice · Singapore · Okinawa · Sri Lanka · Hong Kong.
Seria este gândită ca un jurnal de călătorie extins, în care fiecare săptămână va deveni un dosar în sine. Textele sunt semnate de cinci voci diferite (Alina Deak, Oana Vasiliu, Alexandru Voinescu, Liv Tane și Andreea Ionescu), la care se adăugă, în anumite ediții, invitați speciali, toți uniți de același fir: „atunci când pleci departe, te întorci mai aproape de ceea ce contează”.
Resurse de la Free Spirit Travel
Dacă Uzbekistanul ți-a stârnit curiozitatea, pe site găsești trei idei de călătorie de la care putem porni. Niciuna nu este fixă: traseul, ritmul și experiențele se construiesc în funcție de tine.

PREMIUM
Circuit Uzbekistan Premium
12 zile: Tașkent – Khiva – Bukhara – Samarkand – Burchmulla – Tașkent
de la 3.250 euro/pers.

PREMIUM
Circuit Uzbekistan Premium
10 zile: Tașkent – Termez – Samarkand – Bukhara
de la 2.480 euro/pers.

PREMIUM
Circuit Uzbekistan Premium
11 zile: Tașkent – Khiva – Bukhara – Samarkand
de la 2.860 euro/pers.
Despre autoare
Oana Vasiliu este storyteller cu peste 15 ani de experiență în presa culturală și de lifestyle, cu focus pe gastronomie, nu doar ca artă a gustului, ci și ca expresie a culturii și identității. Îi place să descopere poveștile din spatele ingredientelor, tradițiilor și oamenilor care dau viață unei mese memorabile. Scrie constant despre aceste descoperiri și le adună cu grijă în UMAMI Moments, newsletter-ul unde gastronomia se întâlnește cu antropologia, călătoria și jurnalismul narativ.
Uzbekistan, capitol cu capitol
Articolele din Dosarul Uzbekistan spun povestea destinației prin experiențe trăite, idei de drum și repere culturale.

septembrie 28, 2026
Descoperă 100 de zile de călătorie: 13 destinații, 7 perspective și povești despre locuri, oameni și experiențe.

septembrie 29, 2026
Descoperă gustul Uzbekistanului prin pâine, plov, ceai, mirodenii și tradiții culinare.

septembrie 30, 2026
Descoperă Uzbekistanul în trei feluri: pentru gust, pentru frumos sau pentru sens, și construiește-ți călătoria după ceea ce cauți.
🎧 Go Far. Come Closer. e și pe YouTube
Pe YouTube găsești și conversația mea cu Alina Deak despre gustul călătoriilor. A fost înregistrată anul trecut, dar discuția este la fel de actuală și astăzi.
Intră în Sezonul 2
Te poți alătura Go Far. Come Closer. în orice moment al celor 101 de zile. Vei primi edițiile noi direct în inbox, iar pe cele publicate deja le poți citi pe site.