Andreea Ionescu

Argentina - Reflecția săptămânii

55482b64-a164-4af0-b8e2-03e4c50036ef_284x284

Andreea Ionescu explorează Argentina spirituală: Pachamama, munți care par vii, povești vechi și întrebări care îți schimbă felul de a privi lumea.

Argentina: Pământul fără început și fără sfârșit

33a467e7-3857-4b4e-86ab-ac6f54821400_1456x816_result

PĂMÂNT: un cuvânt care în limba română este neutru, dar care în graiul popoarelor străvechi este profund și fundamental feminin, echivalent al vieții, al îngrijirii și ocrotirii materne. În Argentina te întâlnești cu Ea-Pământul, dacă te duci ca un antropolog amator să cercetezi locuri care tulbură, obiceiuri străvechi care transformă și oameni care îți predau o lecție de (re)conectare.

Dezvățarea

300258b2-6dc6-4f7b-8522-b9e23a6f131f_1456x816_result
Pachamama

Dincolo de influența pătrunzătoare a catolicismului introdus de perioada colonială, în special în partea de nord a Argentinei te întâlnești cu o formă specială de respect pentru planetă: „Pachamama”. Aceasta este o entitate, un spirit personificat în ecosistemul global, profund înrădăcinată în culturile precolumbiene ale indigenilor ca Diaguita, Guaraní sau Mapuche, uniți de credința comună, animistă, a conexiunii profunde cu lumea naturală și cu spiritele care locuiesc în lucruri aparent lipsite de energie vitală sau conștiință.

Pachamama este Zeița, fertilitatea, cea care guvernează plantarea, recoltarea și întregul Pământ. Ofrandele rituale de tip „despacho” regăsite în Peru se numesc aici „pagos a la tierra” și respectă același principiu al reciprocității pe care îl regăsim în culturile străvechi. Recunoștința atinge vârful de Ziua Pachamama, începând cu 1 august, când se bea „caña con ruda” (alcool de trestie de zahăr cu o plantă despre care se crede că este purtătoare a feminității și purității).

Dacă vrei un plonjon în animism, nimic mai bun decât un pic de spiritualitate Mapuche, de Patagonia. Orientată spre venerarea spiritelor ancestrale ale naturii, spiritualitatea Mapuche include concepte din tradițiile șamanice, precum cele trei lumi, cu accent pe lumea naturală, Mapu. Aceste practici îți oferă o contemplare a sufletului, a esenței spirituale care supraviețuiește morții, dar și a timpului ciclic.

83da9593-15e7-4bb7-a413-b051d1c49f87_400x400_result

Vrei mai mult? Caută un Machi, un șaman vindecător, de obicei o femeie – centru al comunității. Participă la o ceremonie „kultrun”, care reprezintă cele patru părți ale lumii. Stai de vorbă cu indigenii și înțelege-le normele etice, obiceiurile sociale și obligațiile morale asociate culturii Mapuche. Poți avea parte de un bun dezvăț de dresajul cotidian modern 😊. Și apoi meditează un pic la felul în care tradițiile străvechi s-au revărsat în practicile catolice – Fecioara Maria este asociată cu Pachamama, iar sfinții locali, ca Gauchito, au importanță uneori mai mare decât sfinții catolici consacrați.

Învățarea

Și așa, centrat și purificat, cu o privire nou-nouță asupra celor trei lumi care se întâlnesc aici, pe Pământ, poți ataca destinația principală a Argentinei: munții, loc al energiilor puternice, al experiențelor mistice și, după unii, chiar al aparițiilor OZN. Energia acestor locuri a coagulat aici comunități de terapeuți alternativi, centre de yoga și meditație și chiar un templu buddhist, cum ar fi în locul numit Cerro Uritorco din Córdoba. Dacă ți-a plăcut zona Sedona din Arizona sau Bugarrach din Franța, ai de bifat locul acesta.

79f02d71-2b4b-43d4-9aed-1e8be1afddd7_1456x816_result

Conexiunea cu natura e la ea acasă în Patagonia. Munți greu de urcat, lacuri, cascade, ghețari. În Parcul Național Los Alerces, copaci bătrâni de peste 2600 de ani creează un mediu de sanctuar, potrivit pentru reflecție, meditație și yoga în natura pură și nealterată.

Iar dacă vrei forță brută, ai vulcani. Ai chiar un reper mondial: Aconcagua, pe care ți-l amintești din cărțile de geografie… La poale, găsești ape termale bogate în microelemente, nămol și abur vulcanic, iar vârfurile, pe jos sau cu mountain bike, sunt destinate celor foarte în formă. De partea spirituală, un mare Apu, spirit al muntelui, așa cum l-au numit incașii, Aconcagua poate fi perceput când te oprești, te liniștești și asculți cu mare atenție șoapta acestei entități de piatră.

cbe81f6e-0ef9-469c-85ac-1698d3978517_1456x816_result
Aconcagua

Apetitul pentru locuri îndepărtate, vechi și misterioase poate fi astâmpărat și cu o vizită la Amaicha del Valle, acolo unde Museo de la Pachamama păstrează viu respectul pentru Mama Pământ, sau la Cueva de los Manos, sit UNESCO unde te întâlnești cu imagini pictate pe pereții de piatră de mâini preistorice, care nu mai sunt de multă vreme aici, în lumea noastră „de mijloc”.

f14f97c5-7f99-48ba-a16a-5ec9c126c4cc_1456x816_result
Cueva de los Manos

Pe coasta atlantică, te așteaptă o pădure misterioasă, Miramar Energy Forest. Celebră pentru efectul ei de încărcare și echilibrare, dar și pentru fotografiile cu „elementali”, poate fi un obiectiv bun pe lista căutătorului de fenomene neobișnuite, dacă nu te deranjează întâlnirile cu oameni care îmbrățișează copaci.

8be92bfe-16c0-402c-b8e3-81e817aabf33_1456x816_result
Miramar Energy Forest
(Sursă foto: www.tripadvisor.com)

🌟 Toate aceste locuri oferă experiențe atunci când cauți conexiunea spirituală, fie că e vorba de practici străvechi sau de ruine istorice, ori de spații naturale renumite pentru energia lor puternică, purificatoare și calmantă. Poți vedea, astfel, o Argentină veche, autentică, ieșită din clișee și profund grăitoare. Una care îți lasă o amprentă mare-mare în suflet. Ești pregătit să o descoperi?

Acest articol a făcut parte din seria editorială „Go Far. Come Closer”, publicată zilnic între 22 septembrie și 31 decembrie 2025. Timp de 101 zile, am scris zi de zi despre 14 destinații, explorate prin povești, itinerarii, artă, gastronomie, cărți și reflecții: Thailanda · Islanda · Japonia · Coreea de Sud · Egipt · New York · Madeira · Peru · China · Veni Vidi Vini · Republica Dominicană · Bali · Argentina · Vietnam.

Seria a fost gândită ca un jurnal de călătorie extins, în care fiecare săptămână a devenit un dosar în sine. Textele au fost semnate de cinci voci diferite (Alina Deak, Diana Cosmin, Oana Vasiliu, Liv Tane și Andreea Ionescu), la care s-au adăugat, în anumite ediții, invitați speciali, toți uniți de același fir: „atunci când pleci departe, te întorci mai aproape de ceea ce contează”.

Resurse de la Free Spirit Travel

Dacă ești pregătit să descoperi mai multe, aruncă un ochi peste itinerariile pe care le-am pregătit în Argentina.
Poate te inspiră pentru următoarea ta călătorie.

Despre autoare

Andreea Ionescu este facilitator, coach, trainer, consultant de management, comunicare și leadership, dar pentru noi este unul dintre acei oameni care știu să armonizeze cultura, educația și experiența și să îți deschidă ușa spre spiritualitate, blând și fără judecată. Ne leagă de Andreea o relație lungă: a fost alături de noi încă de la început, fiind principalul nostru sfătuitor și un mare susținător. Firește că și Andreea este o mare călătoare, un căutător spiritual care a studiat cu şamani de pe trei continente și în ultimii 15 ani organizează anual cel puțin o călătorie: în Nepal, în mănăstirile budiste, în Peru, în jungla amazoniană, în Egipt sau Turcia, în locuri în care a descoperit o energie aparte care poate să ne ajute să înțelegem relația vie și directă cu forțele naturii. Andreea scrie pe blogul personal Pisicka’s Book of Life și, dacă vreți să-i vedeți privirea caldă și să-i ascultați vocea care vă introduce în meditație, are o serie de ateliere și evenimente la Fundația Calea Victoriei, unde este lector.

Argentina, capitol cu capitol

Articolele din Dosarul Argentina spun povestea destinației prin experiențe trăite, idei de drum și repere culturale.

Povestea destinației – Argentina

noiembrie 24, 2025

Povestea destinației – Argentina

Povestea Argentinei, scrisă din experiențe trăite de Alina Deak.

previous arrow
next arrow

Abonează-te la newsletter

Este pentru cei care-și construiesc vacanțele, nu le iau de pe raft. Un email sâmbăta dimineața. Patru rubrici lunare, scrise de Alina Deak, Alexandru Voinescu și consultanții Free Spirit Travel. Fără oferte, fără zgomot, fără emailuri care să îți umple inboxul.


Chat