ALGERIA - Algeria

   12 nopti / 13 zile - de la 2750 €
Verifica tarifele pentru acest hotel in perioada dorita de tine
Loc in camera dubla
De la

16 Aprilie 2024

Pana la

28 Aprilie 2024

2750 €

Free Spirit Travel vă invită să descoperiți o destinație “inocentă”, dar care are atâtea locuri de văzut și povești de descoperit.  să vizitați Algeria, locul unde veți descoperi vechile metropole cosmopolite și franțuzite de la Marea Mediterană alături de cartierele tradiționale arabe, veți putea să vizitați unele dintre cele mai frumoase orașe romane din nordul Africii, în plus veți putea să descoperiți Sahara într-una dintre cele mai spectaculoase zone ale sale, Deșertul Tassili unde, pe lângă frumusețea naturală a deșertului, puteți descoperi unele dintre cele mai bine păstrate desene rupestre preistorice, datând din perioada neolitică. În ritmuri de rai, contribuția Algeriei la showbizul mondial, devenit faimos prin „Aisha ecoute moi”.

Experiențe locale:

  • Admirați arhitectura maură din Tlemcen;
  • Plimbare prin vechiul Oran;
  • Descoperiți vechiul oraș roman Timgad, construit de Traian înainte de invazia Daciei;
  • Plimbare prin Kasbah-ul din Alger;
  • Petreceți 2 nopți la bivouac în deșertul saharian Tassili;
  • Admirați apusul de soare în deșert;
  • Plimbare prin Canionul Essendilene.

 

Ziua 1 (marți, 16.04.2024). BUCURESTI – ISTANBUL – ORAN

  • Ne vom întâlni la ora 07:30 în Aeroportul Henri Coandă și vom zbura spre Istanbul (09:35 - 11:00).
  • Escală în Istanbul și zbor spre Oran (13:30 - 15:40).
  • Transfer de la aeroport la hotel pentru cazare. Seara liberă în Oran, cel de-al doilea oraș al Algeriei.
  • Cazare: Hotel Ibis Oran Les Falaises 3* sau similar.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Ziua 2 (miercuri, 17.04.2024). ORAN -  TLEMCEN - ORAN

  • Dimineața vom porni cu autocarul spre Tlemcen, oraș situat aproape de granița cu Maroc. Acesta a fost capitala unui important regat în secolele 13-15, devenind un centru cultural al Islamului și nod al rutelor comerciale care traversau Nordul Africii. În prezent Tlemcen este orașul algerian cu cele mai multe clădiri din secolele 12-15, majoritatea acestora fiind în stilul maur folosit și în Andaluzia.
  • În Tlemcen vom vizita Piața Emirului Abdelkader și vom vedea din exterior Marea Moschee. De asemenea vom vizita Palatul Mechouar, vechea reședință a dinastiei Zayyanid și Muzeul Sidi Boumediene.
  • Timp liber pentru plimbare pe străzile orașului pentru a admira frumoasele clădiri maure.
  • Înainte de a reveni în Oran vom vizita faimoasa peșteră Beni Add.
  • Cazare: Hotel Ibis Oran Les Falaises 3* sau similar.
  • Mese: mic dejun, dejun tradițional.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Ziua 3 (joi, 18.04.2024). ORAN

  • Vom face un tur al orașului Oran, fondat în perioada medievală de comercianții mauri din Andaluzia. Cucerit de spanioli, turci și francezi, orașul are câteva monumente fascinante, o arhitectură cu influență franceză, precum și un cartier cu clădiri în stil spaniol.
  • În centrul orașului vom vedea Catedrala Sacre Coeur, sediul poștei, sinagoga și Piața 1 Noiembrie. Ne vom opri la Fortăreața Santa Cruz pentru o panoramă către oraș și port, iar după dejunul la un restaurant local vom continua cu vechiul Oran, unde ne vom opri în Piața Beni Isguen. Vom continua cu Piața Clebert, Palatul Prefecturii și luxosul Bey Palace datând din secolul 17.
  • Seara o vom petrece pe promenada din Oran în căutarea unui restaurant cu pește și fructe de mare.
  • Cazare : Hotel Ibis Oran Les Falaises 3* sau similar.
  • Mese: mic dejun, dejun.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Ziua 4 (vineri, 19.04.2024). ORAN – CONSTANTINE

  • Transfer la aeroport pentru zborul spre orașul Constantine, cu escală în Alger.
  • După sosirea în Constantine ne vom deplasa la hotel pentru check in.
  • După-amiază ne vom plimba prin centrul orașului Constantine, centru comercial important și al treilea oraș al țării, considerat capitală a estului Algeriei.
  • În epoca romană Constantine se numea Cirta, dar a fost redenumit Constantina in onoarea împăratului Constantin cel Mare. În prezent este supranumit și “Orașul Podurilor” datorită numeroaselor poduri care fac legătura între dealurile și văile sale.
  • Cazare: Hotel Ibis Constantine 3* sau similar.
  • Mese: mic dejun.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Ziua 5 (sâmbătă, 20.04.2024). CONSTANTINE – TIMGAD - CONSTANTINE

  • Vom începe ziua cu o vizită la Moscheea Emir Abdelkader, a doua moschee ca mărime din Algeria.
  • După această experiență, vom porni cu autocarul către Timgad, un loc excepțional prin faptul că s-a păstrat mult din orașul roman, iar în ultimul secol a fost supranumit “Pompeiul Nord-African” sau “Roma Algeriei”. Se numea Thamugadi acum două milenii și se află în nord-estul Algeriei, pe un platou înalt la nord de munții Aurès. A fost fondat în anul 100 la porunca împăratului Traian și primii locuitori au fost soldați ieșiți la pensie din Legiunea a treia Augusta. Orașul avea să crească, s-au construit băi publice, un templu, un teatru, forumul, o bibliotecă, piețe și fântâni, iar pe la anul 250 orașul avea cam 15.000 de locuitori, deloc puțin pentru acele vremuri și pentru Africa de Nord din secolul III. Vom vizita Muzeul de Arheologie și situl arheologic.
  • Cazare: Hotel Ibis Constantine 3* sau similar.
  • Mese: mic dejun.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Ziua 6 (duminică, 21.04.2024).  CONSTANTINE – DJEMILA – ALGER

  • Dimineața vom vizita Palatul Ahmad Bey, finalizat în 1835 și un excelent exemplu de arhitectură arabă a secolului 19, cu 3 apartamente, o gradină, peste 250 de columne din marmură și 540 de uși din lemn de cedru decorate și sculptate.
  • Ne vom lua rămas bun de la orașul Constantine și vom porni către Djemila UNESCO, fostul Cuicul, un mic sat de munte unde se găsesc unele dintre cele mai bine conservate ruine romane din Africa de Nord, care includ un teatru, 2 piațete, temple, arcuri, străzi și case.
  • După un dejun la un restaurant local vom porni spre Alger, capitala statului, unde vom sosi seara.
  • Cazare: Hotel New Day Algiers 4* sau similar.
  • Mese: mic dejun, dejun.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Ziua 7 (luni, 22.04.2024).  ALGER

  • Această zi este dedicată orașului Alger, capitala Algeriei. Vom vizita biserica Notre Dame d’Afrique, care are o arhitectură deosebită, apoi orașul vechi, cunoscut sub numele de Kasbah “Cetatea”, unde vom merge pe străzile înguste pietruite, vom admira casele complexe, palatele și moscheile ce datează din perioada otomană. Vom ajunge la Moscheea Ketchaoua, datând din secolul 17, apoi vom continua până la Palatul Bastion 23, care se află în fața mării, format din 3 palate și ne vom plimba prin camerele secrete din interiorul său.
  • Vom trece pe lângă Moscheea Pescarilor și vom continua turul de-a lungul falezei, către centrul modern al orașului, trecând pe lângă câteva frumoase clădiri de influență europeană. După dejunul la un restaurant local în zona Pieții Martirilor, vom continua turul trecând prin fața Palatului Poștelor, care este un exemplu excelent de arhitectură franceză cu influențe maure de la începutul secolului al 20-lea.
  • Ne vom îndrepta apoi către unul dintre cele mai primitoare locuri din Alger, Grădina Botanica El Hamma, o zonă excelentă pentru a scăpa de căldura și a ne relaxa.
  • Vom încheia turul la Monumentul Martirilor, situat pe un deal de unde vom avea o priveliște a întregului oraș.
  • Cazare: Hotel New Day Algiers 4* sau similar.
  • Mese: mic dejun, dejun.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Ziua 8 (marți, 23.04.2024).  ALGER – TIPAZA – ALGER - DJANET

  • Dimineața vom porni către orașul Tipaza UNESCO pe un drum de-a lungul coastei Mării Mediterane. Tipaza a fost fondat de către fenicieni in secolul 5 î.Hr. și este renumit datorită plajelor sale și a ruinelor, vestigii ale civilizațiilor feniciană, romană, creștină și africană, care dovedesc bogăția istorică a acestor meleaguri.
  • Dejun cu fructe de mare și pește la un restaurant pe malul mării și revenire în Alger, unde vom petrece câteva ore prin oraș, înainte de transferul la aeroport pentru un zbor de noapte (23.00 - 01.15) către Djanet, poarta de acces către Parcul Național Tassili n”Ajjer.
  • Cazare: hotel 3* în Djanet.
  • Mese: mic dejun, dejun.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Ziua 9 (miercuri, 24.04.2024).  TASSILI n’AJJER

  • Situl Tassili N’AjjerUNESCO acoperă o vastă zonă de peisaj deșertic, care se întinde de la zona de graniță cu Niger și Libia, la nord și la est de Djanet, până la Illizi și Amguid. Tassili este cel mai mare muzeu în aer liber din lume, iar civilizația Tassili a fost prezentă aici cu 5000 de ani înaintea faraonilor din Egipt.
  • Regiunea, cu Djanet în inima sa, se remarcă prin dunele falnice de nisip, canioanele cu lanțuri abrupte și „pădurile de stâncă” atrăgătoare, precum și vechile sale ksar-uri, oaze, plantații de palmieri, guelte și izvoare naturale.
  • Lanțul muntos Tassili n'Ajjer a câștigat faima mondială după descoperirea artei rupestre antice, în anii 1930. De-a lungul anilor, au fost identificate peste 15.000 de petroglife și picturi, precum și un număr mare de vestigii arheologice.
  • Dimineața vom vizita centrul orașului Djanet, piața locală și ne vom îmbarca în mașini 4x4 pentru o aventură de 3 zile prin acest vast platou. Vom petrece 2 nopți la cort în deșert și ne vom aventura în interiorul acestui parc național pentru a descoperi câteva dintre cele mai importante situri arheologice din Algeria.
  • Prima oprire se va face la Timras pentru a vedea picturile rupestre, vom continua cu Peștera Emroden și apoi cu situl Tiliyen cu alte picturi impresionante. La sfârșitul zilei vom sosi la marele câmp de dune de nisip Erg Amder unde ne vom instala tabăra de corturi bivuac.
  • Cazare: bivuac în deșert (tabără de corturi).
  • Mese: mic dejun, dejun, cină.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Ziua 10 (joi, 25.04.2024).  TASSILI n’AJJER

  • După micul dejun pregătit de către gazdele algeriene vom porni să explorăm câteva dintre cele mai impresionante locuri din parcul național. Vom vedea regiunea Tekoubaouine cu arcul său, formațiunile de stânci, picturile și sculpturile rupestre. Dejun în deșert și plimbare pe dunele de nisip pentru a admira acest peisaj minunat.
  • După-amiază ne vom instala tabăra de corturi printre dune pentru a doua noapte la cort în deșert.
  • Cazare: bivuac în deșert (tabără de corturi).
  • Mese: mic dejun, dejun, cină.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Ziua 11 (vineri, 26.04.2024).  TASSILI n’AJJER – DJANET – ALGER

  • Dimineața vom pori cu mașinile către o altă zonă din cadrul parcului național, unde ne va aștepta un peisaj diferit. Vom ajunge in zona canionului Essendilene, o zonă unde amestecul de nisip și stâncă sculptată de vânt de forme magice. Plimbare pe jos prin canion pentru a vedea acest peisaj magnific.
  • După dejun vom porni cu mașinile înapoi spre Djanet, de unde pleca cu un zbor de noapte spre Alger.
  • Transfer la hotel și cazare.
  • Cazare: Hotel New Day Algiers 4* sau similar.
  • Mese: mic dejun, dejun, cină.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Ziua 12 (sâmbătă, 27.04.2024).  ALGER

  • Zi liberă în Alger, pentru vizite pe cont propriu, de exemplu Muzeul Bardo din Alger sau, eventual, o excursie de jumătate de zi până la plaja Zeralda.
  • Seara cină de rămas bun în Alger.
  • Cazare: Hotel New Day Algiers 4* sau similar.
  • Mese: mic dejun, cină.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Ziua 13 (duminică, 28.04.2024). ALGER – ISTANBUL – BUCUREȘTI

  • Transfer la aeroport pentru zborul spre Istanbul (11:15 - 16:45).
  • Escală la Istanbul și zbor spre București (19:00 - 20:20).

 

 

CONDIȚII DE REZERVARE:

  • Pentru rezervare fermă, se va plăti o primă tranșă de 30% din contravaloarea programului, iar diferența se va achita cu minim 45 de zile înainte de data plecării.
  • Pentru plecările în mai puțin de 45 de zile de la rezervare, se va achita integral.

ACTE NECESARE:

  • Pentru călătorie aveți nevoie de pașaport valabil cel puțin 6 luni în momentul întoarcerii în țară.

OBSERVAȚII:

  • Prezentul document constituie anexa la contractul de prestări servicii.
  • Tarifele sunt in euro / persoană. Tarifele sunt valabile pentru grup de minimum 12 persoane. În cazul în care nu se întrunește numărul minim menționat, prețul se poate majora cu până la 10%, dacă nu este precizat altfel. Această condiție este acceptată de cei înscriși la excursie automat, la semnarea contractului de prestări servicii turistice și nu constituie motiv de anulare. Numărul minim de participanți pentru a se organiza excursiile opționale este egal cu numărul minim de participanți pentru întregul program, dacă nu este precizat altfel. Sub acest număr, agenția poate majora prețul sau anula opționalul.
  • În cazul în care turistul renunță la excursie, indiferent de motive, acesta va suporta următoarele penalități calculate din valoarea totală a excursiei:
  • nu există penalizări din prețul excursiei dacă anularea se face cu mai mult de 60 de zile până la plecare
  • penalizare 30% din prețul excursiei dacă anularea se face între 60-46 de zile până la plecare
  • penalizare 100% din prețul excursiei dacă anularea se face cu mai puțin de 45 de zile până la plecare sau
  • pentru neprezentare la plecare (no-show).
  • Clasificarea hotelurilor, restaurantelor, vasului de croazieră este cea oficial atribuită de organele de resort din țările respective.
  • Pentru anumite facilități din hotel sau din cameră, hotelierul poate solicita taxe suplimentare; în momentul sosirii la hotel, solicitați recepționerului sau conducătorului de grup să vă informeze cu exactitate asupra lor;
  • Agenția noastră depune toate eforturile necesare pentru a vă respecta preferințele, dar nu putem garanta camere duble sau twin (pat matrimonial sau paturi separate), respectiv camere de fumători sau nefumători decât în limita disponibilității acestor facilități la hotelurile partenere;
  • În situații de excepție (evenimente, congrese, conferințe, târguri etc.) agenția poate opera modificări în structura programului, fără a afecta vizitarea obiectivelor turistice.
  • Compania aeriană și orele de zbor menționate în program sunt cu titlu informativ și pot fi schimbate. Agenția nu este responsabilă în cazul în care programul turistic nu poate fi realizat, parțial sau total, din cauza modificării orarului de zbor, întârzierii sau anulării curselor aeriene. Siguranța bagajelor pe durata transportului aerian cade în sarcina companiei aeriene.
  • Taxele de aeroport sunt valabile la data întocmirii programului și pot fi modificate până la emiterea biletelor de avion.
  • Pe durata circuitelor, sosirea la cazare se face de regulă seara, putând apărea întârzieri din cauza condițiilor de trafic, vreme, etc. Orele de sosire la cazare variază de la o zi la alta, în funcție de programul turistic. Agenția nu se face răspunzătoare pentru nerespectarea sau întârzierea programului turistic din cauza condițiilor de trafic (ambuteiaje, închiderea sau schimbarea anumitor sectoare de drum etc.), a vremii, a controalelor vamale sau a indisciplinei anumitor turiști (întârzieri, atitudini ofensatoare sau ostile față de ghizi, conducătorii auto etc.).
  • Pentru programele care presupun obținerea vizei înainte de plecare, turiștii au obligația să trimită toate documentele solicitate agenției în termenul prevăzut de aceasta pentru a evita orice risc de a nu se obține viza din cauza timpului scurt până la plecare. În cazul în care obținerea vizei este condiționată de prezența fizică a turiștilor pentru interviu, aceștia au obligația de a se prezenta la data și ora la care s-a făcut programarea. Refuzul autorităților consulare de a acorda viza, din orice motiv care nu poate fi imputat agenției, exonerează agenția de la orice răspundere. Turiștilor cărora li s-a refuzat acordarea vizei, li se va returna întreaga sumă achitată în avans, mai puțin anumite costuri percepute de partenerii locali / companii aeriene pentru anularea excursiei, costurile variind în funcție de data anulării serviciilor. Taxa de viză perceputa de Ambasade pentru procesarea vizelor nu se rambursează. În cazul în care turistul își planifică mai multe vacanțe succesive și nu trimite documentele la timp / nu se prezintă personal pentru obținerea vizei, agenția nu poate fi trasă la răspundere iar turistul are obligația de a-și obține singur viza necesară călătoriei.
  • Pe durata croazierelor toate plățile efectuate ( băuturi, cumpărături, masaj etc ) se înregistrează pe cardul personal pe care fiecare turist îl primește la îmbarcare. Micul și prânzul se servesc în regim bufet iar cina se servește ori în restaurantul bufet, ori a la carte ( cu meniu la alegere) fiecare pasager având o anumită masă rezervată, de la începutul până la sfârșitul croazierei. Bagajele, atât la îmbarcare cât și la debarcare, sunt transportate de personalul vasului. Seara, fiecare cabină primește un buletin informativ cu toate activitățile care au loc a doua zi ( excursii, spectacole etc ). Cabinele pot să difere din punct de vedere al confortului unele față de altele, cu toate acestea diferența de preț este dată de poziționarea acestora pe vas, cele aflate pe punțile superioare fiind de regulă mai scumpe. Cabinele rezervate la grupuri sunt de regulă cabine interioare / exterioare sau cu balcon, din categoria celor garantate (fără posibilitatea alegerii poziției pe o anumită punte) și se nominalizează cu cel mult o săptămână înainte de plecare. Agenția nu se face responsabilă în cazul în care apar nemulțumiri legate de acest aspect. De asemenea, linia de croazieră poate face un upgrade la una sau mai multe cabine (un schimb dintr-o categorie inferioară la o categorie superioară) fără o informare în prealabil și în mod aleatoriu iar agenția nu  poate fi trasă la răspundere. În porturile în care oprește vasul, turiștii au posibilitatea să cumpere excursii de la biroul de turism aflat la bord sau să își facă propriul program, însoțitorul roman neavând obligativitatea de a-i însoți.
  • Agenția nu răspunde în cazul refuzului autorităților de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu;
  • Copiii minori pot călători doar: a) însoțiți de ambii părinți b) însoțiți de unul dintre părinți care să aibă acordul notarial al părintelui care nu călătorește ( sau încredințare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoțiți de un adult cu certificat de cazier judiciar în original și acordul notarial al ambilor părinți. Copiii care nu au carte de identitate, vor călători obligatoriu cu pașaportul.
  • Turistul are obligația să se asigure că documentele de călătorie precum cartea de identitate sau pașaportul, nu sunt deteriorate (în special elementele de siguranță și/sau poza). Atenție: Cărțile de identitate romanești emise înainte de anul 2009 nu sunt recunoscute ca documente de călătorie în Norvegia. Pentru toate celelalte state din afara Uniunii Europene și pentru acele state pentru care cetățenii români nu au nevoie de viză de intrare, accesul se face pe baza pașaportului valabil cel puțin 6 luni de la data terminării călătoriei. Pentru țările în care cetățenii români au nevoie de viză de intrare, este necesar pașaportul valabil cel puțin 6 luni de la data terminării călătoriei. Anumite state nu permit accesul cu pașaport temporar sau nu aplică vize pe pașaport temporar, de aceea vă rugăm să consultați serviciul consular al țării în care intenționați să faceți deplasarea sau vă consultași în această privință cu agenția de turism. Atenție, persoanele recent căsătorite au obligația de a-și schimba Cartea de Identitate anulată de autorități (perforată/ tăiată).
  • Pentru a consulta lista statelor pentru care nu este necesară viza de intrare sau informații suplimentare legate de călătoria cetățenilor români în străinătate, accesați site-ul Poliției de Frontieră politiadefrontiera.ro sau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions .
  • Pentru a evita eventuale situații de confuzii sau neînțelegeri, turiștii au obligația ca la înscriere să citească Condițiile Generale de Participare.
Hotel:
ALGERIA
Alger, Algeria
Transport: Avion
Cazare: 12 nopti / 13 zile
Tarif: Incepand de la de la 2750 € / pers
Tip oferta: Circuite
Incluse in pachet:
  • Zboruri intercontinentale București – Istanbul – Oran / Alger – Istanbul – București;
  • Zboruri interne Oran – Constantine via Alger / Alger – Djanet – Alger;
  • Toate taxele de aeroport;
  • 10 nopți de cazare cu mic dejun la hoteluri de 3* și 4* conform programului;
  • 2 nopți de cazare cu mic dejun la corturi în Tassili National Park;
  • 8 dejunuri și 4 cine conform programului;
  • Transport privat pentru toate vizitele conform programului;
  • Ghizi locali în limba engleză pe durata întregii excursii;
  • Intrările la obiective turistice menționate în program;
  • Însoțitor de grup român (Cezar Dumitru).
Nu sunt incluse in pachet:
  • Taxa de viză și procesare Algeria: 60 $/ persoană;
  • Alte mese decât cele menționate în program;
  • Alte excursii și activități opționale;
  • Băuturile alcoolice și nealcoolice;
  • Cheltuieli de natură personală;
  • Bacșișuri pentru șoferi și ghizi locali (60 $/persoană, suma se va înmâna conducătorului de grup);
  • Asigurarea medicală și asigurarea storno (recomandate).
Ofertele sunt valabile in limita locurilor disponibile. Agentia de turism Free Spirit Travel nu este responsabila pentru eventualele neconcordante ce pot aparea intre informatiile privind tarifele din site si informatiile primite direct de la reprezentantii Free Spirit Travel (consultantii de vanzari). Informatiile primite de la reprezentantii Free Spirit Travel vor avea intotdeauna prioritate.