Ne place Istanbulul. Unora le place la nebunie si, pentru ca orasul e foarte aproape – practic, la o ora de zbor de Bucuresti – ar fi in stare sa petreaca in orasul de pe malurile Bosforului weekend dupa weekend. “Unii ii spun haos, noi ii spunem acasa”, este una dintre devizele acestei metropole uriase, al carui sarm e incontestabil. Si pentru ca, probabil, multi i-au cunoscut deja fatetele cele mai populare, incercam mai jos sa propunem cateva lucruri mai putin obisnuite pe care sa le faci si sa le vezi in Istanbul.
Fa un tur al Istanbulului pe o motocicleta vintage
Daca esti fan al motoarelor vintage, atunci trebuie sa faci acest tur oferit de agentia Locally Istanbul, care iti pune la dispozitie inclusiv casca, costum si o camera video cu care sa filmezi in timp ce te plimbi prin oras cu o motocicleta din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Exploreaza arta stradala din partea asiatica a orasului
Festivalul Mural Istanbul a transformat cartierul Yeldegirmeni din Kadikoy intr-una dintre cele mai mari galerii de arta in aer liber. Zona gazduieste aproape la fiecare colt picturi stradale realizate de artisti locali sau internationali.
Viziteaza fosta locuinta a lui Trotski, de la Buyukada
Leon Trotski, celebrul revolutionar marxist si apoi politician sovietic, a fost exilat din Rusia si a trait in cartierul Buyukada din Istanbul, intre anii 1929 si 1933, intr-o foarte frumoasa casa in care si-a scris autobiografia si cartea Istoria Revolutiei Rusesti. Din pacate, casa a fost jefuita in urma cu cativa ani si se afla intr-o stare destul de proasta, insa locatia si arhitectura ei sunt deosebite.
Spala-te intr-un hamam
O vizita la un hamam e in mod cert una dintre cele mai neobisnuite experiente din Istanbul. Lasa-te rasfatat de o baie intr-un asemenea loc, urmata de un masaj intr-un nor de clabuci de sapun, facut de adevarati profesionisti. Unul dintre cele mai bune hamamuri este Kilic Ali Pasa Hamami.
Prinde nostalgia Istanbulului la Safa Meyhanesi, este una dintre cele mai vechi taverne din Istanbul, orasul despre care celebrul scriitor Orhan Pamuk, detinator al Premiului Nobel pentru literatura, care a crescut si traieste aici, spunea ca are o nostalgie aparte, ce se simte in multe locuri ale lui. La Safa iti va placea frumosul candelabru care atarna din tavan, sticlele vintage de raki de pe rafturi si excelentul meniu format din clasicul meze turcesc.
Relaxeaza-te pe plaja de pe Burgazada
Burgazada, una dintre cele mai putin cunoscute dintre Insulele Printului, din Marea Marmara, aflate in sud-estul Istanbulului. Relaxeaza-te savurand cateva beri si bucurandu-te de soare. Pe drumul spre plaja, cauta cele cateva manastiri istorice care se ascund in vegetatia luxurianta. Pentru a ajunge la Burgazada, verifica programul feriboturilor.
Cauta ciuperci in Padurea Belgrad
Unul dintre locurile cele mai populare pentru vizitat in afara orasului Istanbul este Padurea Belgrad, o foarte frumoasa zona naturala si, totodata, una foarte buna pentru cautatorii de ciuperci. Expertul in ciuperci Jilber Barutcuyan organizeaza tururi in fiecare primavara, atunci cand padurea e impanzita de “manastirile” intr-un picior.
Viziteaza Palatul Beylerbeyi
In partea asiatica a orasului exista cateva comori ascunse si rar vizitate de turisti. Aflat pe partea dreapta a Bosforului, frumosul Palat Beylerbeyi este o fosta resedinta de vara a sultanilor, care a servit inclusiv ca locuinta temporara pentru demnitarii straini. O constructie pe trei etaje, cu candelabre din cristal de Boemia si vase de portelan chinezesti care amplifica o impresionanta atmosfera cu iz otoman.
Roaga-te la Biserica Sf. Gheorghe
Unul dintre cele mai importante obiective din cartierul Fener este biserica Sf. Gheorghe, cea mai mare catedrala ortodoxa inca activa. Biserica a fost scaunul Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului, patriarhul senior al Bisericii Ortodoxe si liderul spiritual al crestinilor ortodocsi, inca de la 1600. Purtand hramul martirului Sf. Gheorghe, exteriorul bisericii e realizat intr-un stil neoclasic, care-o diferentiaza de celelalte biserici ortodoxe care au imbratisat estetica bizantina.
Viziteaza Kucuksu Kasri, un palat pentru sultani
Un alt mic giuvaer aflat in partea asiatica a Istanbulului este palatul Kucuksu Kasri, care era folosit de sultani pentru partidele de vanatoare pe care le desfasurau in imprejurimile orasului. Construit intr-un stil arhitectonic neo-baroc, palatul e decorat cu seminee din marmura italiana si cu mobila europeana. A fost terminat in anul 1857 si a fost transformat in casa de oaspeti dupa instaurarea republicii ca forma de guvernamant, dupa care, ceva mai tarziu, a devenit muzeu.
Vezi o moschee cu peisaj
Aceasta moschee imperiala se afla in dreapta celui de-al cincilea deal al Istanbulului, oferind vizitatorilor panorame fantastice asupra orasului, unele care includ celebrul Corn de Aur, golful ce imparte urbea in doua. Moscheea este ridicata in memoria lui Selim I, fiul sau, Suleiman Magnificul, intrand in proprietatea ei in secolul 16. In curtea interioara se afla o fantana a ablutiunii si cateva domuri care ascund modele complicate de mozaicuri pictate manual.
Fundația Borusan Contemporary
Fundația Borusan Contemporary are o locație impresionantă pe malul Bosforului și găzduiește o colecție de artă contemporană, expoziții și evenimente culturale. Aici vei găsi expoziții permanente și temporare care prezintă lucrări variate, de la pictură și sculptură la instalații interactive și videografie. Fundația organizează numeroase evenimente culturale, inclusiv conferințe, ateliere, proiecții de filme și concerte. Aceste evenimente adaugă un aspect interactiv și educativ experienței vizitatorilor.
Cimitirul din Kuzguncuk
Kuzguncuk este un cartier pitoresc situat pe malul asiatic al Bosforului, în partea asiatică a Istanbulului. Cimitirul este situat în acest cartier și este cunoscut pentru atmosfera sa liniștită și autentică. Cimitirul include o varietate de morminte și monumente funerare, fiecare cu propriul său stil arhitectural. Aici poți vedea exemple de arhitectură funerară turcească și influențe ale altor culturi care au trăit în Istanbul de-a lungul secolelor. După o vizită la cimitir, poți explora și străzile pitorești ale cartierului Kuzguncuk, unde vei găsi restaurante și cafenele tradiționale. Acest cartier este renumit pentru atmosfera sa prietenoasă și bucatele delicioase.
Muzeul Muzical Hagia Irene
Clădirea păstrează elemente arhitecturale bizantine și este notabilă pentru arhitectura sa elegantă și simplă. Cu pereții săi din cărămidă și structura sa amplă, Hagia Irene emană o atmosferă de liniște și solemnitate. Hagia Irene este cunoscută pentru faptul că găzduiește concerte și evenimente muzicale. Sunetul acustic din interiorul bisericii este excepțional, făcând din acest loc un cadru perfect pentru concerte de muzică clasică. Pe lângă rolul său ca loc de concerte, Hagia Irene găzduiește și o colecție de instrumente muzicale istorice. Această colecție include o varietate de instrumente tradiționale turcești și internaționale, oferind vizitatorilor o perspectivă asupra evoluției muzicii în această regiune.
Piscina subterană Basilica Cistern
Basilica Cistern a fost construită în secolul al VI-lea, în timpul domniei împăratului bizantin Iustinian I. A fost construită pentru a stoca și a furniza apă potabilă pentru Palatul Imperial și cartierele din jur.
Cisterna este construită în stil bizantin și are o serie de coloane și arcade, multe dintre ele refolosite, de la alte structuri antice. Printre cele mai notabile elemente de arhitectură se numără cele două coloane cu capiteluri sculptate, cunoscute sub numele de "coloanele lui Medusa," care sunt plasate într-un mod neobișnuit în cisternă. Basilica Cistern poate fi vizitată și este acum un muzeu deschis publicului. Vizitatorii pot explora cisterna și pot admira arhitectura sa impresionantă.
Mănăstirea Chora
Piața Kariye, cunoscută și sub numele de Piața Chora, este o zonă istorică din Istanbul, Turcia, renumită pentru biserica și mănăstirea Chora. Mănăstirea Chora, care se află în Piața Kariye, datează din secolul al IV-lea, deși structura actuală a bisericii și mănăstirii a fost construită în mare parte în secolul al XI-lea și a fost ulterior renovată în secolul al XIV-lea. În trecut, a servit ca loc de rugăciune și meditație pentru călugării ortodocși. În secolul al XVI-lea, Mănăstirea Chora a fost transformată în moschee, iar mai târziu, în secolul al XX-lea, în muzeu. Vizitatorii pot explora mozaicurile, frescele și artefactele istorice care prezintă o perspectivă valoroasă asupra artei și istoriei bizantine. Acesta este un loc important pentru amatorii de artă și istorie.